Nu, nu imi e dor neaparat de Alifantis, ci de acea muzica veche. De muzica buna care se facea altadata. Nu zic ca acum nu se mai face muzica buna, dar. parca ceva difera – acum mai mult se face muzica pentru bani, “pentru oameni”, nu “pentru inimi”.

Sunt momente in care imi este asa dor sa aud melodii bune, melodii adevarate, melodii care si dupa zeci de ani imi trezesc aceleasi senzatii unice. De exemplu cantecele folk de acum cativa ani.

Nicu Alifantis este unul din artistii minunati pe care i-am avut si pe care inca ii avem.

Ati mai auzit ceva de el? Nu. Asa este la noi. Asteptam sa moara cate un artist pentru a ne mandri mai apoi cu el. Si? Cu ce folos? Il lasam sa traiasca in umbra, in saracie pentru ca apoi, abia cand moare, sa spunem ca “vai Doamne ce mare a fost, cate bucurii ne-a adus, cate sute de persoane s-au adunat sa ii cante pe ultimul drum“. Fantastic !!!

Asa suntem noi – un neam de falsi – stim sa ne apreciem adevaratele valori MULT prea tarziu. Asa am facut si cu cei 2 membri “plecati” din Compact si cu Laura Stoica si cu Gil Dobrica si cu Giga Petrescu si lista poate continua [din pacate]. Asa am facut si asa vom mai face. Cu siguranta.

Bine macar ca pe Cristi Minculescu l-am ajutat inainte de a fi prea tarziu. Ma bucur enorm.

Asadar da, mi-e dor de Alifantis cum mi-e dor si de restul. Mi-e dor de muzica adevarata.

Vorba Tapinarilor: “unde esti? unde esti, tu inger nebun?“

[credit imagine]