… ca doar nu-s caine, nu?

Urasc sa mi se dea comenzi. Punct.

Si acum veti spune – bun, dar seful e sef, seful trebuie sa iti dea ordine ca doar el da banu’, el tre sa iti “ordone” ce sa faci, cum sa faci. Ca [cica] daca n-ar fi el tu nu ai avea ce sa pui seara pe masa sa mananci alaturi de sotie si/sau copii. Si uite asa romanul a evoluat cu mentalitatea “pupa sefu-n cur si pleaca capul”. Ei bine eu nu suport asta.

Revenind – mie mi se pune pata cand cineva nu stie sa ceara ceva cuiva. In special cand vine vorba de relatia “mare” – “mic”. Conteaza mult tonul pe care ordoni ceva unui subaltern.

Dupa mine, exista 2 moduri de a te adresa subalternilor [sau poate chiar mai multe]:

1. civilizat – “Gigi, fa te rog asta pana maine la 3. E urgent, asa ca ai te rog grija sa termini. Ok? Daca ai nelamuriri nu ezita sa intrebi.”
2. ca unui sclav – “Gigi – pana maine la 3 sa fie gata!!! Ai inteles??? Nu-ti deranja colegii cu intrebari si nu ma deranja nici pe mine.”

Ce urasc insa cel mai mult este atunci cand comenzile vin pe un ton sictirit de la niste colegi care se cred dintr-o data buricul pamantului, marii sefi.

Parintii mei merg pe principiul “daca ai sti cate am indurat si noi? ce vrei sa ii faci? asta e – trebuie sa suporti daca vrei un job“.

Din nou, nu sunt de acord.

Un job trebuie sa il detii pentru ca ai competentele necesare, nu pentru ca stii sa taci si sa inghiti sau sa dai limbi celui de deasupra ta pana cand curul respectivului luceste.

La noi patronii s-au invatat ca subalternii sa fie niste papusele pe care ei sa le manuiasca cum vor. Ma uit la ai mei – sambata si duminica lucreaza pentru servici in loc sa se relaxeze. Bestial, nu? Si eu am lucrat de acasa – ce-i drept eu am avut norocul de a fi platit suplimentar. Altii muncesc pe nimic.

Asadar – voua cum vi se dau comenzi cand vi se dau? Sau cum va trateaza sefii [ma refer la relatia sef-angajat]?

[credit imagine]