Cand eram mic imi doream sa cresc mare. Atunci, parca toate fetele frumoase erau cele mari. Atunci simteam ca eu, ala micu’ nu sunt luat in serios. Vedeam cum baietii si fetele mai mari erau altfel, se jucau altfel, se priveau altfel.

Uite, acum am crescut. A venit perioada in care ma uit la cei 25 de ani trecuti, ma uit la mine acum si, cu o usoara teama, privesc spre viitor.

Vreau o familie, vreau sa ma vad la casa mea. Sa fiu eu seful meu. Vreau un copil. Sau poate doi. Vreau sa le simt bucuria. Vreau sa rad la fiecare prostioara a lor. Vreau sa plang cand nu se simt bine. Sa tremur de dor cand le privesc pozele si ei nu sunt langa mine.

Vreau ca eA sa ma iubeasca. Sa simt asta dintr-o simpla privire. S-o vad in poze, s-o simt in glas. Vreau sa ii fiu si prieten si iubit. Sa stiu ce o doare si ce o face fericita.

Vreau sa stiu ca dupa o zi de munca eA ma va astepta acolo, in casa noastra. Vreau sa stiu ca e a mea – doar a mea. Vreau sa simt ca nimic nu va putea darama ceea ce am construit. Casa mea. Familia mea.

Nu vreau sa fiu bogat. Vreau doar sa am suficienti bani incat sa nu imi ceara copilul ceva si sa nu ii pot oferi. Orice, mai putin asta. Urasc sa vad copii in fata unei vitrine spunandu-i parintelui “vreau asta” si parintele sa-l traga zicandu-i “n-avem bani“!

Vreau “sa construiesc”. Vreau “caramizi”. “Terenul” il am. Vreau “caramizi si ciment”… Dar… dar mi-e asa teama de viitor, incat sunt momente in care imi vine sa ma fac mic de tot sa strang pumnii tare si sa plang in ei “vreau sa fiu din nou copil”.

Asa nimeni nu ma va rani, nu voi mai avea griji, toti vor avea grija de mine, ma vor proteja, ma vor iubi si voi fi linistit. Eu si jucaria mea. Nu am una, dar gasesc eu. Se va gasi cineva sa imi ofere una. Cu siguranta.

Dar deschid ochii si nu sunt copil. Nu pot fi. Sunt mare, sunt om, sunt barbat. Strang pumnii, insa nu pt a plange in ei, ci pt a lovi cu ei. Nu, nu in cineva. Lovesc pentru a incepe sa fac caramizile viitorului meu. O sa am ajutor. Sper. Cred. Pasarea Phoenix cum renaste din propria-i cenusa, nu?

De 1 luna si ceva incerc sa renasc din bucatele. Reusesc, apoi cad din nou. De data asta ma apuc zdravan de tot ce am in jur. Trebuie sa ma ridic. Trebuie sa nu mai cad. Trebuie sa reusesc. Nu mai pot fi copil! La Dracu’!!! Desi vreau asta asa de mult… Vreau sa fiu din nou copil!

Acum ma trezesc. Gata, sunt treaz.

Iubesc, eA e aici, va fi bine, nu? Totul va fi bine – cum era melodia aia de demult Hai, gata cu dorintele astea care doar in filme se adeveresc.

[credit imagine]